Matematicieni români
 
 

Societatea Română de Matematici Aplicate şi Industriale (ROMAI), Universitatea de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi (USAMV), Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR), Facultatea de Matematică a Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi (UAIC), Universitatea Tehnică "Gh. Asachi" Iaşi şi filiala Iaşi a Societăţii de Ştinte Matematice din România (SSMR) vor organiza cea de a 19-a Conferinţă de Matematici Aplicate şi Industriale - CAIM 2011. Conferinţa va avea loc între 22 şi 25 septembrie 2011 la Iaşi.

Societatea Română de Matematici Aplicate şi Industriale a fost înfiinţată în 1992. Este o asociaţie ştiintifică non-profit, ai cărei membri sunt matematicieni, fizicieni, ingineri, chimişti, biologi, economişti şi alţi cercetători din România, Republica Moldova şi alte ţări. ROMAI încurajează şi promovează studiul matematicilor aplicate. Începând cu anul 1993, ROMAI organizează anual Conferinţa de Matematici Aplicate şi Industriale (CAIM).

Centrul universitar Iaşi este format din: Universitatea "Al. I. Cuza", Universitatea Tehnică "Gh. Asachi", Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa", Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", Universitatea de Arte "George Enescu", Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif".

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" este cea mai veche instituţie de învatământ superior din România impunând continuu, începând din anul înfiinţării, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare.

Oraşul Iaşi este cel mai important centru istoric, economic şi cultural din Nord-estul României. În această zonă, cercetările arheologice au evidentiat urmele străvechii Culturi de Cucuteni, care a înflorit acum 5000 ani. Oraşul Iaşi a fost menţionat documentar în secolul XIV, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Numele oraşului Iaşi este legat de "perioada de aur" a culturii române. La începutul secolului XIX, a fost fondată prima şcoală superioară de educaţie din România.

În anul 1860, Al. I. Cuza - primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (Valahia) - a înfiinţat în Iaşi prima universitate din România, numită mai târziu Universitatea "Al. I. Cuza".

În anul 1912, s-a înfiinţat Departamentul de Ştiinte Agricole în cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii "Al. I. Cuza".

Multe dintre marile personalităţi ale României au trăit, studiat, lucrat şi creat în Iaşi.

Oraşul Iaşi este bine cunoscut în lume ca un important centru cultural.